Sf. Arhidiacon Ștefan

(Se pomenește pe 27 decembrie. Citiți aici Acatistul Sf. Arhidiacon Ștefan)

Sfantul Ștefan era iudeu de neam, din seminția lui Avraam. Mărindu-se numărul creștinilor după întemeierea Bisericii și crescând numărul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost aleși din cadrul comunității, șapte bărbați "plini de Duh Sfânt și de înțelepciune". Aceștia aveau menirea să slujească atât în cadrul slujbelor religioase cât și să supravegheze buna orânduială la mesele comune. Primul dintre aceștia a fost Ștefan, iar ceilalți șase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și Nicolae. Rolul lor în Biserica primară depășea cu mult rolul pe care îl iau diaconii în zilele noastre. Ei predicau cuvântul Evangheliei, botezau și ajutau la desfășurarea cultului aparținând organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfântul Ștefan cunoștea foarte bine Scriptura și propovăduia cu multă putere pe Hristos. Săducheii și fariseii au pus niste bărbați să spună că L-au auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise și a lui Dumnezeu. În vremea aceea, blasfemia era pedepsită cu moartea. Ajuns în fața sinedriului, i-a înfruntat pe judecători, iar aceștia au cerut ca Ștefan să fie ucis cu pietre. În acele momente, Sfântul Ștefan a avut o viziune în care l-a văzut pe Hristos „stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Și a zis: Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Faptele Apostolilor)

Pentru că există obiceiul ca cei omorâți cu pietre să nu fie înmormântați în cavoul familiei, se crede că a fost pus în mormântul unui creștin.

Moaștele sale au fost descoperite în anul 415.

Sfântul Apostol Ștefan, cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfă creștină pentru toți.

Sursa: CrestinOrtodox


Sf. Lavrentie (Laurențiu)

(Se pomenește pe 10 august. Citiți aici Canon de rugăciune către Sf. Mucenic Lavrenție Arhidiaconul)

Sfântul Lavrentie a viețuit în secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt.

Din cauza persecuției împotriva creștinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, împreună cu doi dintre diaconii săi: Felicissimus și Agapitus. Pe când cei trei erau aruncați în temniță, Arhidiaconul Lavrentie a spus către Sixt: "Unde mergi, Părinte, fără fiul tău? Unde grăbești, Preasfințite, fără al tău arhidiacon?". La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a răspuns: "Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile Diaconul îi va urma Preotului".

După arestarea acestora, Lavrentie a vândut vasele bisericii și a împărțit banii săracilor.


În timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se tăia capul, Sfântul Lavrentie i-a ieșit în cale și i-a strigat: "Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat". După ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldați și somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise. Ca împăratul să cunoască despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema șchiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dați de Lavrentie.

Cuprins de furie, i s-a cerut acestuia să se închine idolilor. A refuzat și astfel a fost închis în temniță. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus și apoi l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut și a primit și el botezul. S-a numărat și el în rând cu mucenicii, fiind omorât pentru credința în Hristos.

După mai multe chinuri, a fost întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Lavrentie le-a răspuns: "Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită" (Psalmii 50:18). Pe când soldații întăreau focul, el i-a vestit împăratului: "Învață că acest jăratec mă răcorește dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă !". După ce a fost întors și pe cealaltă parte, a rostit o ultimă rugăciune: "Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale", iar apoi și-a dat duhul.

Primind pătimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei. În iconografie, el este reprezentat cu cădelnița cu jar în mână, cădind și înmiresmând Biserica lui Hristos.

Sursa: CrestinOrtodox